Category Archives: Uncategorized

Din seria „Trecut-au anii…”

De parcă nu era evident…

Salutare! Se zice că un necaz nu vine niciodată singur! Tocmai când era să-mi treacă melancolia cu îmbătrânirea, cu „ne”realizările, când era sa mă împac cu asta şi să pornesc cu un avânt tineresc spre noi împliniri……dau peste un fost coleg de liceu, şi de altfel un bun prieten, la ceas târziu de noapte, şi ăsta, se pune să-mi aducă aminte de lipsa mea de la întâlnirea de 10 ani de liceu, ZECE ANI!!!!!!!!!, – băi ce trecură anii – şi îmi dă adresa, virtuală, evident, unde pot vedea poze de la respectiva întâlnire. Şi na, curiozitatea, repede la benoclat pe poze……

După …. ceva timp de urmărit fotografii am ajuns la concluzia pe care am formulat-o parafrazând o secvența din „Toamna bobocilor” (un film romanesc, pt. cei mai tineri): bai, ce tineri şi frumoși eram noi, colegii liceeni, mai ales eu, şi ce au îmbătrânit şi s-au ramolit, mai ales ei…….

(7 Oct 2008)

Comentariu de la coleg…(Dj. Seby)

Uite cum stă treaba. Au trecut anii tinereții dar vin ceilalți care o sa fie şi mai frumoși şi mai puşi pe fapte mari. Ţi-am amintit ca nu ai fost la întâlnire pentru ca am simțit toți cei prezenți acolo, în frunte cu Diriga, că lipsește „artistul” dintre noi. Cel care era mereu în prima bancă, lângă mine de altfel, şi cu care împărţeam umila cămăruţă de la un anumit post de radio foarte ascultat (cu forţa). Ne-au lipsit remarcile tale cu privire la viaţă de zi cu zi şi în special la adresa COLEGELOR. :)). Ce mai. A fost frumos, cu toate tâmpeniile pe care le-am făcut împreună. De la autobuzul pe care îl împărţeam în drum spre şcoală până la, „uneori”, mâncarea din pauza mare. Dar anii au trecut, ne-a mai crescut şi nouă valoarea – ca să nu zic că am îmbătrânit, şi ne-am clădit un viitor, fiecare cum a ştiut mai bine. Mă bucur că te-am găsit scriind. Mă gândeam să mă apuc şi eu de blog-uit însă nu prea îmi ajunge timpul nici măcar pentru mâncarea aia din pauza mare. Asta e. În rest toate bune şi…RESPECT JOHNNY.

Anunțuri

Trecut-au anii…

Tu din tânăr precum eşti / Tot mai mult întinereşti

Nici un semnal de alarmă nu te face să reacţionezi mai acut, mai profund, ca ziua ta de naştere. Da, e adevărat, e fast, e sărbătoare cu cei dragi, prilej de bucurie că nu eşti singur, că ai pe cineva aproape…

Dar e la fel de adevărat, că a mai trecut un an, aşa cum a fost, cu bune, cu rele. Că au mai rămas multe vise,  planuri nerealizate, că nu le-ai spus celor dragi îndeajuns cât de mult îi apreciezi, familiei cât de mult îi iubeşti, nu ai petrecut destul timp cu copii, nu ai fost destul de atent cu soţia……. şi alte multe cu „nu / ne” în faţă…

Şi uite aşa, cu încă un an sunt mai bătrân, mai aproape de pesimism, de senilitate, de inutilitate, mai ursuz, mai flegmatic, egoist şi vlăguit… Asta dacă ne luăm după numere şi vârsta fiziologică.

DAR, sufletul e mereu tânăr. Dacă îl ascultăm, dacă îi dăm libertatea de a se manifesta, de a trăi, de a anima acel fiziologic ramolit de numărul anilor, nu te vei adânci în direcţia celor spuse imediat mai sus, ci vei căuta a împlini, şi mai mult decât atât, lista celor cu „nu / ne” în faţă…

Da, sufletul mă face să fiu mai tânăr decât sunt, să iubesc şi să trăiesc mai profund. Gândurile de azi, le dedic celor mai dragi fiinţe din viaţa mea, soţiei Nicoleta Marina şi fiicei Irina-Cristina Maria  – vă iubesc mult!

(5 Oct 2008)

Seara în oraş.

Cu prietenii sărbătorind…

Seara de vineri…Pentru unii sfârșitul unei zile sau a săptămânii de munca, pentru alții începutul weekend-ului, a vieții boeme. Pentru noi şi prietenii noștri seară specială, cu o sărbătorita, unde altundeva decât în oraș.

Deci, prima locație…la mâncare, evident. A fost ok. Apoi, evident, un club respectabil (sau cel puțin era cândva…). Deși „deviza” clubului era undeva spre retro, înafara de arhitectura locului totul era modern, poate chiar prea modern – pentru mine cel puțin…
Muzica a fost cu adevărat vibrantă, nu prin mesaj, CI PRIN VOLUM, decibelii nu pluteau prin aer, îl rarefiau de-a dreptul…; am spus aer?, scuze, abia se vedea la doi metri distanţă din cauza fumului. Discuțiile însă erau haioase, şi asta deoarece cu decibelii deveniţi zgomot, toți strigau să audă cel de pe scaunul vecin, celălalt se chinuia să priceapă, … un fel de „telefonul fără fir” dacă vă aduceţi aminte de jocurile copilăriei.

Totuşi, cel mai important este că am fost cu prietenii, şi uimitor, legătura prieteniei, caracteristică specifică oamenilor – ca persoane, ca fiinţe cugetătoare şi cu trăiri şi emoţii (păstrând tonusul blogului), a fost atât de puternică încât ne-a făcut să ne simţim bine chiar şi în locul acela cu design arhaic, cu muzica ce devenise zgomot, cu fum în loc de aer, dar cu prietenii la masă…

Epilogul e dat de vorba poetului „Şi totuşi iubirea…”

(27 Sept 2008)